- Posted on
- Simona Vlad
- No Comments
CONCURS pentru realizarea AFIȘULUI unei conferințe EUROPENE
Anunțăm un concurs de design pentru realizarea afișului oficial al conferinței europene de psihodramă cu tema Valorilor: cum se abordează și se integrează valori diverse în cadrul psihodramei.
Conferința europeană va fi organizată la Cluj în 9-11 mai 2025 de organismul numit ”Federation of European Psychodrama Training Organizations (FEPTO), prin partenerul său local, Societatea de Psihodramă ”J.L. Moreno”.
Îi invităm pe artiștii din Cluj (dar nu numai) să propună afișe care surprind esența temei.
Detalii ale concursului:
- Cine poate participa: concursul este deschis pentru toți artiștii și designer-ii interesați, precum și pentru iubitorii psihodramei;
- Tema: Psihodrama și Valorile*
- Data limită până la care se primesc propuneri: 25 noiembrie 2024.
- Adresa de email la care se primesc propunerile: fepto2025@gmail.com
- Formatul propunerilor: dimensiunile imaginii pentru o postare Facebook. Vă rugăm să transmiteți designul propus în format PDF sau JPEG.
Premii:
- Afișul câștigător va fi promovat în întreaga comunitate de psihoterapeuți de psihodramă din Europa.
- Autorul afișului câștigător va fi recompensat cu suma de 100 Euro.
- O selecție de alte 10 afișe vor fi prezentate în cadrul unei mici expoziții artistice în foyerul conferinței, cu acordul autorilor.
* Explicații privind tema
- Ce este psihodrama? Psihodrama este o formă de terapie de grup ce utilizează mijloace dramatice: protagoniștii pun în scenă aspecte din viața lor pentru a face vizibilă lumea lor interioară sau relațiile pe care le au cu alți oameni din viața lor. Ceilalți participanți pot interpreta rolurile persoanelor din viața reală. Scopul este revizitarea momentelor semnificative de viață, pentru a găsi soluții sau înțelegeri noi.
- Ce sînt valorile? Valorile reprezintă principiile sau convingerile fundamentale care ne ghidează acțiunile și deciziile: respectul, onestitatea, libertatea, compasiunea, autenticitatea etc. În psihodramă, aceste valori pot ieși la suprafață când participanții interpretează diferite roluri și explorează conflicte morale sau personale.
- Legătura între psihodramă și valori: Psihodrama ajută la scoaterea la lumină a valorilor interioare, fie că acestea sunt conștientizate sau nu. În timpul unei sesiuni de psihodramă, o persoană poate descoperi ce este cu adevărat important pentru ea, confruntându-se cu propriile contradicții sau aspirații. De asemenea, poate explora felul în care valorile sale intră în conflict cu valorile altora.
Textul care trebuie să apară pe afiș:
- 19th FEPTO CONFERENCE
- Psychodrama and Values: Addressing and Integrating Diverse Perspectives
- 9-11 May 2025
- Cluj-Napoca, Transylvania, Romania
- fepto.com